EXCLUSIV** MM Stoica revine la Steaua! „E noul manager al echipei! Va fi prezent la meciul de sâmbătă!”

EXCLUSIV** MM Stoica revine la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a reușit să ofere o nouă bombă în lumea fotbalului
din România. Patronul Stelei a ajuns la o înțelegere cu Mihai
Stoica în urmă cu două zile, după ce negocierile au început încă
din urmă cu o săptămână.

Astfel, fostul manager al Stelei va reveni în Ghencea la mai
bine de trei ani după ce a părăsit echipa în urma unui conflict cu
Becali.

Mihai Stoica a mai fost angajatul clubului Steaua, el ocupând
postul de director executiv în perioada iunie 2002 – august 2004,
iar din august 2004 a fost manager general al grupării
„roș-albastre”. În mai 2007, în urma unor neînțelegeri cu Gigi
Becali, Stoica părăsește pe Steaua și semnează cu Unirea Urziceni,
club la care rămâne trei sezoane, și alături de care câștigă titlul
de campion al României în sezonul 2008/2009.

Ca angajat al Stelei, Mihai Stoica obține două titluri de
campion al României (2004/2005 și 2005/2006), precum și Supercupa
României (2006). De asemenea, cu el în conducere, Steaua ajunge
până în semifinalele Cupei UEFA, ediția 2005/2006.

„Este adevărat că
Mihai Stoica va fi noul manager al Stelei.

Contractul este
confidențial, nu pot să vorbesc despre el. El va pleca cu echipa la
Târgu Mureș”,
a
declarat Gigi Becali pentru Mediafax.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×